Gramatica are suflet (carte şi bonus cratime)
45 Lei

Solicita voucher

RO

Gramatica are suflet (carte şi bonus cratime)

Autor:     Violeta Ieremie

Editie 2014
431 pagini
Editura: Violeta Ieremie
ISBN: 978-606-93381-4-8
„Gramatica are suflet” este o poveste în interiorul căreia se află 60 de lecţii de gramatică. Răsfoind-o, eşti întâmpinat cu multă căldură de cele două personaje, un copil şi un bătrân, care te ghidează în călătoria ta emoţională şi cea lingvistică, şoptindu-ţi că literele pot fi prietenele tale şi că învăţarea se face din interior spre exterior. Drumul pe care-l parcurge copilul, personajul principal, începe cu un conflict interior puternic, fiind caracterizat prin neîncredere, sentimentul că nu e susţinut şi nu e iubit; continuă cu găsirea unui colac de salvare, bătrânul, care devine mentorul lui, însoţindu-l, pas cu pas, în descoperirea propriului drum, observând stările prin care trece băiatul, copilul de 11 ani; se termină în momentul în care micuţul este conştient de puterea lui interioară, fiind capabil să ia propriile decizii cu încredere. În cadrul acestei călătorii emoţionale, copilul face cunoştinţă cu frumoasa lume a literelor; visul lui măreţ este să scrie o carte, iar pentru asta învaţă, sub supravegherea bătrânului, cum să evite cele mai frecvente greşeli care se fac acum în limba română. Din acest punct de vedere, cartea este structurată în trei părţi: greşeli de vorbire, greşeli care se fac în scris şi semne de punctuaţie. „Gramatica are suflet” este o carte despre viaţă, despre universul interior şi despre gramatică. La sfârşit, băiatul îşi dă seama că a pornit la drum având un vis măreţ şi, pe parcurs, a devenit el un om măreţ care are puterea să-şi îndeplinească visul prin felul său de-a fi într-un mod uşor şi amuzant. Ajungi să stăpâneşti literele atunci când îţi recuperezi puterea interioară. Când rămâi fidel inimii tale şi cauţi mereu starea de bine. În acel moment, poţi spune că gramatica are suflet.


Aceasta carte poate fi citita doar cu aplicatia de desktop BooksReader Descarca

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare