În Împărăția Icoanei
7 Lei

Solicita voucher

RO

În Împărăția Icoanei

Autor:     Nica Henorel

Editie 2016
1 volume
304 pagini
Editura: WWW.CORESI.NET
ISBN: 978-606-8798-98-1
Cartea ÎN ÎMPĂRĂŢIA ICOANEI aduce în discuţie un subiect de primă importanţă al spiritualităţii ortodoxe, subiect care a fost tratat prea puţin în bibliografia românească de specialitate. Conceput preponderent dintr-o perspectivă teologico-dogmatică, volumul acesta abordează problema icoanei prea puţin din punct de vedere istoric, cât mai ales dintr-un unghi să-i spunem profan (istoric şi artistic), astfel că el se adresează nu numai unui cititor strict specializat. Se pun în discuţie probleme legate de perceperea icoanei atât ca obiect de cult specific ortodox, cât şi ca obiect de artă în sine sau ca obiect profan estetico-decorativ. Autorul, Prof. HENOREL NICA, se înscrie într-un curent actual de avangardă teologică, încercând să dezvăluie pe înţelesul tuturor, lucruri greu accesibile celor fără o vastă cultură teologică. Are, cu alte cuvinte, şi o valoare informaţională. Scrisă într-un limbaj sobru, de o intelectualitate cumpătată, cartea aceasta va fi, indiscutabil, privită cu interes de masele largi de cititori. Inspector, Petru POANTĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare