Povestea vieții mele
50 Lei

Solicita voucher

Nou
RO

Povestea vieții mele

Autor:     Narcisa Lecușanu

Editie 2020
1 volume
324 pagini
Editura: WWW.CORESI.NET
ISBN: 978-606-996-605-1
Cartea aceasta este o provocare și vă rugăm să o citiți ca atare. La ora la care ea ajunge în fața editorului, ne aflăm cu toții în plină pandemie, cu limitări, cu distanțări, dar și cu timp mai mult pentru persoane dragi sau pentru actul lecturii, „cea mai frumoasă și de folos zăbavă”. Inițial, am dorit să îi dau un format jurnalistic, eu să pun întrebări precise, iar Narcisa să se confeseze și să se conformeze cumva firului epic derulat de mine. Ne-am fixat două întâlniri față-n față, pe care le-am și avut, la Göteborg, respectiv la Kumamoto. Pe măsură ce înregistram, constatam cu plăcere că Narcisa nu își dezmințea Moldova natală în privința darului de povestitor, astfel că o să descoperiți în ea un Ion Creangă contemporan, cu acel dar al luării cititorului complice în poveste, de parcă l-ar avea fix în fața ochilor. Întâlnirile noastre din Suedia și din Japonia, desfășurate – așa cum veți vedea – la înălțime, copertează atât geneza cât și povestea de viață a Narcisei. Și ce poveste! De asemenea, cartea cuprinde gândurile unor oameni care i-au stat în decursul anilor alături și care au contat în devenirea ei, colege de echipă, antrenori, oameni cu importante atribuții în handbal sau în alte sporturi, membri ai familiei, jurnaliști, foști colegi de cabinet din perioada în care a fost ministru secretar de stat și, nu în ultimul rând, fani. Dar să ne întoarcem în momentul în care această carte a început să existe, 3 iulie 2019, Göteborg. Federația Internațională de Handbal a ales să își desfășoare a treizeci și șaptea ediție a Congresului în acest oraș suedez în care handbalul este cel mai iubit sport. În paralel, se celebrează 50 de ani de existență a Competiției Mondiale Partille Cup, iar eu sunt invitată de organizatori la acest eveniment, ca ambasador al competiției în România. Este seară. Un fel de a spune pentru o noapte scandinavă aproape albă. Îi mărturisesc Narcisei ce „m-a mânat la luptă” și de ce ne aflăm noi, față în față, la etajul 23 al unuia dintre Turnurile Hotelului Gothia, hotel cunoscut de toți cei care au participat la o competiție sportivă sau la un târg de carte, aici, la Göteborg. În termeni mai mult sau mai puțin colocviali, i-am spus că, stând eu aproape de tinerii handbaliști la Centrul de Excelență de la Sighișoara atâția ani, mi-am dat seama cât de tare au ei nevoie de repere care să le jaloneze parcursul. O carte biografică a unei mari personalități handbalistice, „contemporane” cu actualii cadeți și juniori, se impunea aproape de la sine. Am recunoscut că prima dată m-am gândit la Valentina (Alice) Ardean Elisei, dar în intenția mea era ca acea carte, în momentul demarării ei, să fie a unei sportive care și-a încheiat deja activitatea pe teren. Perspectiva și detașarea selectează lucrurile cu adevărat importante. Așa se face că următorul nume care s-a fixat în mintea mea a fost Narcisa Lecușanu, un excelent exemplu de înaltă performanță și de reușită, atât în perioada în care a evoluat la diferite cluburi și pentru Naționala României, cât și în tot ceea ce a urmat după aceea. /Mariana Gorczyca/

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare