Mesaje în spațiu și timp. Publicistică
30 Lei

Solicita voucher

RO

Mesaje în spațiu și timp. Publicistică

Autor:     Nicolae Bud

Editie 2017
1 volume
316 pagini
Editura: WWW.CORESI.NET
ISBN: 978-606-996-122-3
Scriitorul Horia Gârbea, prefaţatorul volumului de publicistică Mesaje în spaţiu şi timp de Nicolae Bud, spune despre această carte: Un autor ce a petrecut trei legislaturi, adică 12 ani, în Camera Deputaţilor României îşi prezintă publicului punctele de vedere, neliniştile, speranţele, căutările. Nicolae Bud este o persoană şi un autor cu caracter de exemplu pentru ceea ce se cuvine să fie un reprezentant al alegătorilor săi. El reflectează la probleme politice dar şi sociale sau economice, având şi o expertiză aparte într-un domeniu precis (este inginer de mine ca formaţie). Nicolae Bud dovedeşte, în articolele lui înţelegere şi acceptare firească a realităţii globalizării din epoca noastră. Alegerile petrecute în Statele Unite sau în statele Occidentale, de pildă, ori un cutremur politic petrecut într-o parte a lumii aparent depărtată de ţara noastră influenţează inevitabil, existenţa fiecăruia dintre noi. Astfel, Nicolae Bud analizează raporturi cauzale mai subtile decât un simplu observator, neavizat, poate intui. Articolele lui Nicolae Bud, succinte prin chiar natura lor de tablete jurnalistice, au o remarcabilă densitate. Cititorul care le parcurge primeşte esenţa unor elemente multiple, condensate în fraze clare, logice şi convingătoare. Cei care asociază parlamentarismul cu o frazeologie abundentă şi ocolitoare vor găsi un contraexemplu cât se poate de elocvent în textele lui Nicolae Bud. Deşi evită categoric verbiajul ca şi exprimările definitive, sentenţioase, Nicolae Bud are plăcerea de a realiza un text nu doar bine argumentat, ci şi încărcat cu valoare estetică. El îşi compune un stil, o marcă personală asupra textului, care nu rămâne o expunere tehnică oarecare ci dezvăluie, în spatele rândurilor, un autor viu care caută comparaţia sugestivă, metafora cu efect explicativ, epitetul dătător de contrast. Nu mai puţin, Nicolae Bud utilizează, dar cu măsură, unele efecte retorice precum întrebarea retorică şi, uneori, termeni uşor arhaici sau regionali care umanizează discursul şi-l ţin departe de limba de lemn a gazetăriei curente. Ceea ce caracterizează articolele lui Nicolae Bud este convingerea, încrederea autorului în argumentele sale şi în „dreptatea” pe care o are. În orice analiză de context social sau politic este de admis o doză de relativitate, lucru pe care autorul nostru nu-l ocoleşte, dar, întotdeauna concluziile vin să afirme o teză sau ipoteză care constituie convingerea profundă a autorului care nu scrie dacă nu crede ce scrie. Această convingere, ca şi consecvenţa cu care se reiau unele teme, se transmit cititorului şi el capătă, aşa cum orice autor îşi doreşte, certitudinea că astfel şi nu altfel sau lucrurile într-o chestiune sau alta. Articolele concentrate şi bine scrise ale lui Nicolae Bud nu sunt perisabile, depăşind prin aceasta condiţia lor iniţială de materiale jurnalistice. Ele reprezintă teme de reflecţie dar şi prilej de simplă satisfacţie estetică. Horia Gârbea

<< 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare