Dansând pe Gange. Roman
40 Lei

Solicita voucher

RO

Dansând pe Gange. Roman

Autor:     Hanna Bota

Editie 2016
1 volume
339 pagini
Editura: eLiteratura
ISBN: 978-606-700-846-3
Fascinată de India, autoarea a căutat să creeze un personaj venit acolo din Occident (plecată în Italia dintr⁠-⁠un sat de lângă Dunăre, cu rădăcini în bunul simţ transmis de ţăranul român): Lavinia. Aceasta întâlnește o lume străină și totodată apropiată de ţara ei părăsită; întâlnește de asemenea un sistem religios și filosofic diferit, precum şi un bărbat, Rahul, care în adâncul lui e omul determinat să înainteze în aceeași căutare a sensului vieţii, ca și ea. Prin ochii lui, pornind de la Santiniketan, de sub arborii lui Tagore, ea va înţelege India, va descoperi nevoia, dar şi posibilitatea de a⁠-⁠și găsi rostul. Dar India nu înseamnă doar măreţie și nevoie, înseamnă mult fantastic, înseamnă mister, miracole care se înscriu perfect în cadrul veșnic, atingând transcendentul închinătorilor la zei. Dacă Lavinia căutase să înţeleagă raţional unele evenimente, acolo nu mai are căutări raţionale, lucrurile sunt luate ca atare, acceptate în miraculosul lor, chiar dacă i se oferă la un moment dat explicaţii cu trimiteri spre fizica cuantică, câmpul biomagnetic al planetei etc.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare