Cireșe în pârg
22 Lei

Solicita voucher

RO

Cireșe în pârg

Autor:     Daniela Andronache

Editie 2020
80 pagini
Editura: GREEN BOOK - Green Intelligence SRL
ISBN: 978-606-95023-4-1
Într-o acustică a şoaptelor şi a ecourilor gracile ale acestora, arareori a tonurilor ceva mai înalte, poezia de debut a Danielei Andronache invită la meditaţie pe teme majore, pregnantă în economia volumului fiind aceea a condiţiei de fiinţă muritoare a omului. Timpul finit al vieţii umane este măsurat aici nu în ani, ci în rânduri de „cireşe în pârg”, autoarea evidenţiind de la început atât indestructibilitatea conexiunii dintre om şi natură, cât şi dimensiunea estetică a acestei relaţii. Licenţiată în filologie, cu o teză de doctorat scrisă în limba engleză – Reconfigurations of Racial Identity: Racism in Richard Wright’s Work (Reconfigurări ale identităţii rasiale: rasismul în opera lui Richard Wright) –, Daniela Andronache alege din creuzetul alchimic al liricii surse de inspiraţie ce ţin de românism, de românitate, de literatura naţională. Astfel, identificăm un spaţiu şi un timp mioritic, efemeritatea omului fiind acceptată de actantul liric cu seninătate, dar şi cu încrederea că sufletul, de esenţă divină, este nemuritor. Evanescenţe din poezia marilor noştri poeţi Alecsandri, Eminescu, Labiş, Sorescu, Nichita se topesc în versuri limpezi, riguroase, fără tropi împodobitori, accentul punându-se pe profunzimea ideatică, pe simboluri, pe claritatea imaginii. De altfel, pentru o mai eficientă transmisibilitate a mesajului, Daniela Andronache construieşte scenarii scurte, apelează la decoruri pe cât de simple, pe atât de ofertante şi regizează cu aceeaşi abilitate cu care izvodeşte atât tablourile dinamice, cât şi pe cele statice. ---- Diana Dobriţa Bîlea

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare