RO
Poezii sub semnul gemenilor
Autor:
Dumitru Cristian Ștefănescu
Editie 2015
1 volume
232 pagini
Editura: ePublishers
În Prefața cărții, scriitoarea Rodica-Nicoleta Ion arată: "Om simplu şi bun, după cum însuşi ne face mărturisirea într-unul dintre poemele sale, autorul devine o imagine lipsită de descrieri fanteziste, de adăugiri impenetrabile şi de poleiri fără rost. Acesta nu se foloseşte de serpentine scriitoriceşti pentru a-şi ilustra autoportretul, cele două cuvinte fiindu-i de ajuns.
Domnul Ştefănescu este un incurabil îndrăgostit de cuvânt, de natură şi de om, ceea ce face ca sentimentalismul ascuns în versuri să se accentueze.
Dacă ne referim la modelul poeziei domniei sale, pot spune că acesta este dat de versul simplu, rima specifică şi ritmul la care uneori mai are de lucru.
În ansamblu, ne este dezvăluit un poet sensibil, izvorât din pepiniera cuvântului, pe un drum transcendent, pe care a pornit cu entuziasm şi speranţă..."