Exercițiu de respirație. Roman

Editura: ePublishers
Lucian Gruia ne spune: Romanul de debut al Irinei Constantinescu, Exerciţiu de respiraţie, este conceput modern şi construit textualist sub două aspecte: întâi ca roman în ramă (scris de eroina naratoare Ioana şi citit de Alexandru, verişorul acesteia), apoi prin inserţiile de poezii şi un fragment dramatic, toate desprinse din opera lui Adrian Dohotaru, introduse între ghilimelele de rigoare. În esenţă, avem un roman de dragoste, dramatic, tragismul senin nu e de sorginte mioritică (moartea – nuntă cosmică) ci ne transmite sentimentul că nu dispărem cu totul din univers. Pentru români, aşa cum observă Mircea Vulcănescu, între lumea de aici şi lumea de dincolo nu există ruptură ontologică ci vamă/poartă de trecere. Acelaşi lucru ne transmite şi Irina Constantinescu prin motto-ul romanului care ne semnalează metaforic: cei plecaţi în lumea de dincolo sunt şi lângă noi şi prin ultimele cuvinte ale Epilogului: „Ţine minte că Universul nu are nimic împotriva ta şi că nu eşti singur niciodată!”, astfel că romanul se încheie rotund. Deși epica are o desfășurare liniară, protagoniştii trăind avatarele unor căsătorii terestre, totuși, focul dragostei, care arde limitele înălţându-i spre transcendent, face acțiunea interesantă, atrăgătoare. Din punct de vedere al reveriilor trezite de cele patru elemete primordiale (Gaston Bachelard), actanţii sunt sensibili la cele aeriene. Dragostea lor se manifestă prin acelaşi ritm al respiraţiei, încă de la prima lor întâlnire. Observaţia este tulburătoare. Respiraţia reprezintă activitatea suflurilor vitale. Două respiraţii manifestându-se în acelaşi ritm tind să unească sufletele pereche în unul singur. Semnificaţia respiraţiei vitale devine încă şi mai clară, oferind chiar titlul cărţii, când eroul îşi exprimă convingerea că nu putem dispărea cu totul, prin extincţie, măcar respiraţia rămânând în urma noastră. Într-adevăr, după ce Vlad pleacă într-o lume mai bună, Ioana îi visează prezenţa şi nu se mai simte singură. Aşa cum gândurile se împregnează în materia înconjurătoare, pentru Irina Constantinescu, respiraţia continuă să palpite în eter şi poate intra în contact cu fiinţa iubită. Poetul Horia Bădescu afirmă că sunt două căi în literatură: prima caută fiinţa şi nu o găseşte, a doua o găseşte, împlinindu-se. În romanul Irinei Constantinescu le regăsim pe amândouă, în prima parte a cărţii avem căutarea fiinţei, împlinirea fiind rezervată părţii a doua. În romanul incitant Exerciţiu de respiraţie, autoarea meditează asupra problemelor existenţiale majore, dragostea şi moartea. În abordarea temei unităţii existenţei, autoarea dovedeşte apetit metafizic. Irina Constantinescu foloseşte un limbaj confesiv, delicat în exprimarea sentimentelor. Dragostea puternică se împlineşte şi apoi actantul sfârşeşte tragic. Dar iubirea magică nu dispare. Rămâne o respiraţie care vine din altă lume spre a însenina destinul iubitei supravieţuitoare. Lumea de aici şi lumea de dincolo îşi dau mâinile. Constatăm că, în cazul acestui debut întârziat cu 20 de ani, stilul autoarei s-a șlefuit, definitivat. Specificul acestuia constă în limpezimea, muzicalitatea şi lirismul exprimării. Romanul se citeşte cu emoţie. Avem de a face cu un debut reușit. Felicitări autoarei!