Timpuri, în goană. Roman polițist
18 Lei

Solicita voucher

Nou
RO

Timpuri, în goană. Roman polițist

Autor:     Mada Cazali

Editie 2017
1 volume
116 pagini
Editura: WWW.CORESI.NET
ISBN: 978-606-996-118-6
"Timpuri, în goană ne aduce în prim plan un caz greu de desluşit – cinci oameni ucişi şi o făptură ciudată. Curiozitatea şi atenţia ne sunt reţinute în mod evident de această intrigă colosală, de supoziţii, interes pentru elucidarea cazului şi pentru descoperirea acestei femei misterioase, Magdalena. Cine este ea şi ce se ascunde în spatele unui chip „perturbat” de masca unui strident machiaj? Care poate fi legătura dintre descrierile substanţiale adresate concretului puse în antiteză cu imaginea poetică a femeii-mister, a naturii, a intimităţii dar şi a amintirii poetice lăsate să încruzească sufletul în timp? Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns pierderea subtilă a cititorului în labirintul acestor stiluri literare inconfundabile, romanul nostru poposeşte acum şi la marginea vieţii ofiţerului de serviciu, investigatorul nostru care, nu numai că ne ajută să rezolvăm cazul multiplelor crime, ci ne este înfăţişat ca un personaj vulnerabil, ca un om simplu cu probleme de familie, cu o soţie instabilă psihic şi cu gânduri istovitoare pentru un om-cheie în elucidarea unui caz grav de crimă atroce. Cum face faţă personajul nostru celor două lumi prin care se scaldă zi de zi? Cum îl ajută statutul social să-şi depăşească slăbiciunile emoţionale în faţa unui tumult provocat de întâmplări care mai de care mai vulcanice? Stilul inconfundabil al scriitoarei noastre omniprezente în acţiunea relatată la persoana a III-a, ne duce cu gândul la analiza dinamicii vieţii cotidiene, ne portretizează o posibilă societate în care ne regăsim, pe străzile cu întâmplări stranii pe care poposim. Ne inundă cu informaţie precisă şi rapidă despre starea de fapt, că într-o relatare jurnalistică de la faţa locului. Urâtul situaţiei cotidiene descrisă în stil detectiv, se armonizează subit prin folosirea persoanei I în cazul introspecţiilor personajelor, a jurnalului personal care parcă ne transpune într-o altă lume de basm, cu versuri şi amintiri poetice. Un nivel existenţial aparent detaşat de restul dinamicii propriu-zise, ce însă vine în sprijin în mod miraculos în rezolvarea cazurilor descrise. Recomand cu căldură romanele scriitoarei Mada Cazali, scrieri pline de suspans, dinamism şi poezie." Ana-Lucreţia Nedelcu

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare