RO
Puzzle. Nuvele și povestiri
Autor:
Passionaria Stoicescu
Editie 2018
1 volume
339 pagini
Editura: eLiteratura
Scriitoarea și poeta Passionaria Stoicescu, autoare a peste 70 de cărți, este foarte apreciată de critica literară românească. Reproducem un pasaj scris de Radu Voinescu referitor la proza scriitoarei:
Radu Voinescu: Arta povestirii
„Am întâlnit mai rar, în ultimii douăzeci de ani, o atât de mare dezinvoltură a povestitului. Scriitorul român se exprimă cel mai adesea foarte crispat, înţepat, scorţos, pretenţios, inutil sofisticat, muncit, cum este, de gândul că va candida neapărat la Nobel sau la vreun alt mare premiu mondial. Passionaria Stoicescu nu pare să se sinchisească de astfel de pariuri măreţe, cu care să strivească mapamondul literar. Scrie cu naturaleţe, cu o nedisimulată plăcere de a spune poveşti, ca şi când nu ar vrea decât să formuleze fraze şi construcţii pe înţelesul tuturor. Un dar esenţial pentru povestire. Şi în ciuda unei ingenuităţi aparente, care vine dintr-un fel de uimire, de curiozitate feminin-copilărească, dar, totodată, şi de înţelegere (în sensul de toleranţă; astfel scrie de parcă nu ar şti şi nu ar fi înţeles nimic din lumea pe care de-abia o dată cu întâmplarea povestită începe să o vadă, să o exploreze) a naturii umane şi a evenimentelor, structurile literare sunt de fiecare dată bine servite. Un cititor la rândul lui naiv ar crede că totul se produce, în proza Passionariei Stoicescu, fără cel mai mic efort de construcţie. Or, nu este nici pe departe aşa şi se poate vedea, la întâlnirea cu aceste proze, că fluenţa lor vine dintr-o discretă îmbinare între ritm, tehnică, limbaj şi elemente de valoare narativă.
/…/ Passionaria Stoicescu este o scriitoare cu mare meşteşug şi cu talentul de a-şi răsplăti lectorul cu noi şi noi faţete ale talentului de a surprinde fiinţa umană în micile ei isprăvi ale cotidianului sau ale unui întreg curs al vieţii.”