RO
Rătăcit în umbră. Antimemoriile unui agent secret
Autor:
Nicolae Vlăsceanu
Editie 2019
1 volume
465 pagini
Editura: ePublishers
De regulă, spionii încercă să-şi îngroape trecutul cum pot mai bine. Nicolae Vlăsceanu (doar unul dintre numele sale conspirative în perioada în care era agent secret) a hotărât însă să ne împărtăşească într-un stil propriu experienţa sa din Franţa, dezvăluind în antimemoriile „Rătăcit în umbră” cea mai întunecată parte a vieţii sale, cea de agent secret.
În acest volum, numele ofiţerilor de securitate nu sunt cele reale ori sunt cele conspirative de la acea vreme. De pildă, generalul Podeanu, omul care-l coordona de fapt pe Vlăsceanu, este Ion Mihai Pacepa, care rămâne, la patru decenii de la momentul defectării, cel mai controversat ofiţer al fostei Securităţi.
Cei care investigau fuga lui Pacepa au încercat, dintr-o spaimă teribilă declanşată de furia lui Ceauşescu, să-i pună pe line moartă pe toţi agenţii spionajului, chiar dacă nu aveau nicio o legătură cu generalul, făcând reţelei DIE, adică spionajului comunist, un deserviciu mult mai mare decât defectarea Pacepa în sine, iar Vlăsceanu, după cum veţi citi în această carte, este chiar unul dintre martorii preţioşi ai acestui acestui moment, doar unul dintre cele inedite din acest volum.