Așchii și scântei. Proză scurtă, versuri, cugetări

Editura: ePublishers
Mircea Bodnariu a avut încă din tinerețe și are și acum două pasiuni: matematica și literatura. Prima l-a împins să devină doctor în matematică și cadru didactic în învățământul superior tehnic. A doua a fost, până la pensionare, doar un hobby. Apoi rolurile s-au schimbat, scrisul devenind activitatea principală, iar matematica rămânând un hobby. Întâiul rod al schimbării este Așchii și scântei. La lansarea acestei cărți în cadrul Bookfest 2019, autoru a ținut următorul discurs, din care veți înțelege cât de originale, inteligente și plin de umor sunt textele din Așchii și scântei: Trebuia să-mi pregătesc discursul pentru lansarea cărții mele Așchii și scântei. Cum eram lipsit de o astfel de experiență, habar nu aveam ce ar fi trebuit să spun. Dacă mai adaug și faptul că întotdeauna am fost îngrozit de a vorbi în public, se înțelege de ce am fost atât de stresat. M-am culcat cu gândul că noaptea este un sfetnic bun, că poate îmi va veni o idee salvatoare. În toiul nopții m-am trezit – desigur – tot cu gândul la discurs. Cum nu-mi venea nicio idee, m-am ridicat din pat, m-am așezat la birou, am aprins veioza, am scos o coală de hîrtie și, pentru inspirație, am așezat în fața mea cartea cu pricina. Dar ideile nu-mi veneau deloc. Într-un moment de furie, m-am adresat cărții ca și cum ar fi fost o persoană, nu un obiect neînsuflețit. – Ingrato, nici nu ai apărut bine și deja îmi faci necazuri. Îmi vine să te rup, să te arunc în foc. În momentul următor m-am simțit electrocutat. Cartea se ridicase într-un cot și rînjea obraznic. Da, nu vă mai mirați așa, cartea avea un cot, îi ajungea unul singur în care să se sprijine și chiar o față, nu mai știu pe unde, pe undeva pe copertă, nu prea clară, dar suficient cât să i se vadă rânjetul. – Ești un prost, mi-a spus ea. Și ce dacă mă rupi, și ce dacă mă arunci în foc. Exist în multe exemplare. – Am să le distrug pe toate, am strigat eu. – Crezi tu. Am ISBN. Sunt deja în biblioteci, în librării. – Voi cumpăra toate exemplarele din librării și le voi face praf. Voi da foc bibliotecilor. – N-ai decât, mi-a râs ea în nas luând o poziție insolentă. Exist și în ediție electronică. – Am să mă dezic de tine, am să te reneg, am să scriu o altă carte, una bună, nu o mizerie ca tine, am să vorbesc despre tine ca despre biata mea carte de debut. – Mă doare în cot. (V-am spus că avea un cot, unul singur, dar suficient cât să se sprijine în el și să aibă unde să o doară.) Dar eu cred că n-ai să reușești – a continuat ea – decât să te faci de râs, iar mie să-mi sporești popularitatea. – Chiar nu ai nici un pic de respect? Nu uita, eu te-am creat. – Respect vrei tu? Mai bine ai pune în practică ceea ce susțineai, că, după ce apar eu, ar trebui să mori ca să-mi lași drumul liber. Asta m-a înfuriat la culme. N-am mai ținut cont de nimic, m-am repezit la carte și am făcut-o bucăți. Aș fi aruncat-o în sobă, dar nu aveam, așa că am luat un lighean din metal, am pus maldărul de hârtii în el și i-am dat foc. Privind încântat cum ardeau așchiile cărții pocnind și aruncând scântei și cum se zvârcoleau paginile parcă vrând să scape din flăcări, am putut citi în grabă câteva rânduri înainte de a se înnegri: Un apus de soare în a cărui lumină arămie gata să se stingă te căznești să deslușești sensul zilei care a trecut. Mi-am amintit că asta o scrisesem ca o comparație pentru viața la final și imaginea focului s-a încețoșat printre lacrimi. Cum putusem să arunc în foc atâta trudă, speranță, disperare, nostalgie? Când m-am trezit dimineața, mi-am spus: am avut dreptate la culcare, noaptea chiar este un sfetnic bun. Acum știu ce voi spune la lansarea de carte. Mircea Bodnariu