alTfabet. Antologie lirică
12 Lei

Solicita voucher

Nou
RO

alTfabet. Antologie lirică

Autor:     Dana Opriță

Editie 2019
1 volume
102 pagini
Editura: eLiteratura
ISBN: 978-606-001-156-9
„Așa cum însăși poeta nu se revendică din vreo gupare literară, nici postmodernă, nici milenaristă, poezia sa este atipică, „necanonică” în cel mai pur sens al cuvântului...” / „Lumină Lină”, New York – Passionaria Stoicescu / – „Spre deosebire de așa zisa poezie mistică, în care autorul se identifică îndeobște drept mesager unic al adevărului fundamental exprimat de Geneză, aici avem de-a face cu dorința de a atinge nemărginirea, de a păstra vie Lumina scăldând universul. Drept care poeta forțează timpul, pentru a putea dobândi acces la grația divinității.” / „Sud”, București – Titus Vîjeu / – Poezia Danei Opriţă este întotdeauna altfel. O nouă lectură îţi revelă alte şi alte constelaţii de emoţii şi idei. În volumul de faţă descoperim două secţiuni: „Ca o întrebare, răspunsul” (poeme inedite din perioada 1975–1983) şi „Poeme inedite” (un grupaj de poezii scrise în perioada 1984–2017). Fiecare secţiune îşi are vocea şi vibraţia proprie, însă în acelaşi timp există o unitate în întregul volum de uimitoare originalitate. Lirica Danei Opriţă îşi are un loc binemeritat în poezia română de azi. / Vasile Poenaru /

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare