RO
Cine sunt eu și cine este Dumnezeu. Dialoguri interreligioase. Volumul I
Autor:
Voichița Tulcan Macovei
Editie 2021
2 volume
361 pagini
Editura: ePublishers
Cartea intitulată „Cine sunt eu şi cine este Dumnezeu. Dialoguri interreligioase” este scrisă într-un registru ecumenic, abordând Divinitatea prin prisma dialogurilor între un evreu, numit iudeu, un creştin, un musulman şi un hindus. Aceştia sunt plasaţi într-un loc fără legături directe cu lumea exterioară, ci doar sporadice, prin intermediul unui robot.
Deşi este o carte de cultură religioasă şi nu una strict ştiinţifică, ea are un caracter interdisciplinar, bazându-se pe scrierile fundamentale ale celor patru mari religii: mozaică, creştină, musulmană şi hindusă, adică Noul Testament, Tora (Vechiul Testament), Bhagavad Gita şi Upanişadele, alături de Coran. Dialogurile desfăşurate între cei patru adepţi ai religiilor respective se petrec într-un loc special, numit Meghido, şi sunt plasate în timp, în anul 2040 d.H.
Este deosebit de interesant faptul că aceste convorbiri se desfăşoară între reprezentanţi ai unor religii monoteiste: mozaică, creştină şi musulmană, şi un practicant al unei religii politeiste – cea hindusă. Discuţiile pornesc de la premisa că Divinitatea este una singură, dar este percepută diferit în cele patru religii reprezentative ale omenirii. /Prof. univ. dr. Radu PĂIUȘAN/