Vorbiri la limită. Poeme

Editura: ePublishers
Poezia duce primejdios în altă lume. Incantaţiile curg colorat îmblânzind, zidind din umbre şi răcoare, în ceasul al doisprezecelea, o lume ce deschide cercul timpului absolut neîmblânzit nici cu fluturi, nici cu deşert, nici cu agonie, nici cu ploi, nici cu arsuri de inimi, nici cu buze, ci cu triunghiul dezlegat de obsesii, utopii, cuvinte... Pentru că: „la ce e bună realitatea, când visarea în sine e o bucurie care ne ajunge?” Într-un efort rebel, poeta încearcă a folosi mereu cuvintele corecte. Fiindcă fructele de aur ale vieţii nu cresc din cuvinte, ochii de oglindă ai lumii le nasc din vâlvătăi, după pofta lor, în curcubeie, zmeie, zmei, arsuri şi scântei. Umbrele se despletesc ca în descântece, ca în ghicitori, necăutând răspunsuri, ci trăiri narcotizante venite din licăriri de cuvinte atotcuprinzătoare. Poezia aceasta te poartă prin toate poeziile cunoscute de la nichiteneştile cuvinte, la bacoviana stare de spleen etern, conjugând verbele trăirii la zborul titanic al lui Hyperion. Autoarea scrie adesea la masculin, asumându-şi un alter ego. Prin poezie vine salvarea lumii visate, dorite, ocrotite cu zidurile tari ale coperţilor unei cărţi noi. Aici încap frământările, viscolele, dragostea şiroind. Înduplecând echilibrul răbdător al zborului de recunoaştere, poeta caută, în pofida incantaţiilor contemporaneizate, o lume a normalului. Nu, nu îl caută pe Făt-Frumos, un risipitor în căutare de prinţese uşor de cucerit, ci îl caută pe zmeul cel groaznic, aşezat în propria-i viaţă. În rest, frumuseţea excursului poetic este demnă de citit, de înţeles, ca o digresiune. Autoarea ne pune pe piste false pentru a ajunge la rezultatul dorit: La limită nicio iluzie nu este pierdută! Ionel Muscalu