În aşteptarea păsării. Antologie de poeme, citate şi aforisme: 2006-2015. Selecţie alcătuită şi îngrijită de autor
49 Lei

Solicita voucher

RO

În aşteptarea păsării. Antologie de poeme, citate şi aforisme: 2006-2015. Selecţie alcătuită şi îngrijită de autor

Autor:     Ionuț Caragea

Editie 2015
1 volume
528 pagini
Editura: eLiteratura
ISBN: 978-606-700-725-1
Un voum impresionant prin volum, bogăția și diversitatea conținutului. Despre poetul și scriitorul Ionuț Caragea s-au pronunțat numeroși critici literari și oameni de condei. Cităm câteva opinii: Ionuţ Caragea este autor al câtorva zeci de volume de versuri, aforisme şi proză, membru al nenumărate organizaţii culturale şi un neobosit animator literar, în spaţiul virtual. În mod evident, cu o asemenea activitate, nu mai are nevoie de prezentare. (Ana BLANDIANA) Ne-am tot obişnuit cu poeţi modeşti, sau cu unii care mimează smerenia în versuri gâtuite, ca pe un exerciţiu de autoflagelare publică. Caragea nu face parte din nici una dintre aceste categorii, scriind cu preţul unei singurătăţi dobândite prin repudiere. (Ştefan BORBÉLY) Două lucruri m-au atras, de la bun început, la Ionuţ Caragea. Numele lui, ancorat probabil, undeva, departe, într-o nobilă dinastie şi declaraţia sa fulminantă, din fragedă copilărie, vizavi de viitoarea sa profesie: vreau să mă fac Dumnezeu! (Valeriu BUTULESCU) Şi ca scriitură, într-adevăr, Ionuţ Caragea a ţinut să se diferenţieze atât de vechii textualişti, cât şi de „naturalismul” fiziologic al colegilor de generaţie. (Theodor CODREANU) Ionuţ Caragea e un poet cu destin, unul din marii blestemaţi la înalta frazare lirică. E un poet proteic, în stare să abordeze experimente la care autorii lirici ai generaţiei sale nici nu îndrăznesc. (Daniel CORBU) Aforismele din această antologie, îmbibate de arome poetice, ludic, filozofie, creştinism şi sentimente situate la cote extreme, au început deja să facă înconjurul lumii. (Constantin FROSIN) În preajma cugetătorului se simte permanent poetul. Cascadele de metafore colorează şi adâncesc ideea. Peste tot gânduri adânci, îmbrăcate în haine strălucitoare. (Vasile GHICA) Inegalităţile lui sunt chiar mai interesante privind căutarea de expresie artistică nouă; mai interesante decât o mânuire sigură, la o anume ştachetă lipsită de oscilaţii. (Corneliu LEU) De aceea am şi tras cu ochiul la el, pentru „a-i săgeta de invidie inima”, mai ales că a dat o definiţie mai bună decât Tagore lacrimii – testament al unui îndrăgostit. (Nicolae MAREŞ) El îşi extrage elementele poetice direct din substanţa vieţii, din subteranele fiinţării, de unde şi forţa lor netransfigurată, de o directeţe tăioasă. (Ioan F. POP) Reîntors acasă, prolificul şi provocatorul Ionuţ Caragea, un literat atipic, dezlănţuit într-o abundentă producţie, vrea să rescrie lumea. (Adrian Dinu RACHIERU) Nu-i place să bată pasul pe loc. E un călător grăbit în viaţă şi în cultură. Poate să ajungă şi aşa departe, numai să-l ţină energia propriei biografii şi resursele propriului limbaj poetic. (Ion SIMUŢ) Recontextualizând cu spirit jucăuş şi inventiv formule de limbaj asociate unor situaţii tipice, poetul ne aminteşte adesea de Marin Sorescu, neabandonând nici poza iniţiatului orfic sau tentaţia rostirii aforistice. (Maria-Ana TUPAN)

40 Lei
<< 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare