RO
Cine se scoală de dimineață, departe ajunge. Antologie de proverbe și zicători. Pentru elevi
Autor:
Michiela Poenaru
Editie 2020
1 volume
108 pagini
Editura: WWW.CORESI.NET
În cadrul literaturii noastre populare, specia proverbului este deosebit de bogată, numeroasele culegeri apărute din secolul al XIX-lea şi până acum înregistrând mii şi mii de proverbe. Orice vorbitor de limba română are datoria de a cunoaşte măcar pe cele mai uzuale dintre acestea, deoarece, pe de o parte, ele fac parte din zestrea noastră culturală, iar pe de altă parte sunt un important mijloc de comunicare: de multe ori cu ajutorul unui proverb (sau al unei zicători) exprimăm cel mai bine ceea ce avem de spus.
Această carte cuprinde peste 500 de proverbe şi zicători. Din multitudinea de proverbe şi zicători existente, le-am selectat pe acelea pe care le-am considerat accesibile elevilor de 8-14 ani. Acestea sunt grupate pe teme, iar în cadrul temei sunt ordonate logic, începând cu proverbul sau zicătoarea pe care am apreciat-o ca fiind cea mai reprezentativă pentru tema respectivă.
Dragi copii, nu vă sfiiţi să-i întrebaţi pe părinţii şi pe profesorii voştri care este semnificaţia (înţelesul) unui proverb sau a unei zicători, atunci când nu reuşiţi să vă lămuriţi singuri. De asemenea, nu vă sfiiţi să folosiţi în vorbirea de zi cu zi proverbe şi zicători. Prin intermediul lor veţi transmite la rândul vostru mai departe învăţăturile pline de înţelepciune ale înaintaşilor noştri.
/Michiela Poenaru/